P.S. dr. Visarion Rășinăreanul

Prea Sfințitul Visarion s-a născut la data de 19 octombrie 1959 în localitatea Tălmaciu, județul Sibiu. Șef de Promoție la Facultatea de Teologie din Sibiu, și-a luat în anul 1968 licența cu lucrarea “Biserica Ortodoxă Română văzută de călătorii străini (sec. XV-XIX)”, realizată sub îndrumarea pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu. A urmat cursuri de doctorat în cadrul aceleiași facultăți, pentru ca în perioada 1994-1997 să urmeze studii de teologie și filosofie la Atena. Pe data de 5 mai 1989 a fost tuns în monahism la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus de către regretatul mitropolit Antonie Plămădeală. În luna august a aceluiași an a fost hirotonit ierodiacon și apoi, în octombrie 1997, ieromonah în Catedrala Ortodoxă Română din Cluj, de către Înalt Prea Sfințitul Arhiepiscop Bartolomeu Anania al Vadului, Feleacului și Clujului. A fost ridicat la treapta de arhiereu pe data de 12 octombrie 1997, slujba de hirotonie având loc în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. P.S. Visarion Rășinăreanul este autorul a trei cărți și a peste 150 de articole și studii care au apărut în diferite publicații de specialitate. Astăzi este episcop de Tulcea.