Portul popular

Portul popular reprezintă una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor, pe baza lui realizându-se numeroase cercetări: geneza istorică şi etapele principale de evoluție, formele contemporane şi aria de răspândire, originalitatea sa în raport cu portul altor popoare, contribuția lui în procesul de geneză al unui popor.

În ansamblul general al costumului popular românesc, Mărginimea Sibiului ocupă un loc aparte datorită notei sale de eleganță, sobrietate şi simplitate, motiv pentru care la începutul al secolului al XX–lea, intelectualitatea românească din Ardeal l-a adoptat ca şi emblemă națională.

Grija omului pentru înfățișare şi atenția acordată aparențelor a constituit dintotdeauna un element definitoriu pentru umanitate. Cu toate că moda se schimbă de la an la an şi omul cade pradă adesea tentației de a i se plia, vestimentația este transformată pentru a purta mesaje sociale, morale, estetice, de ierarhie socială.

În rândurile următoare vom completa tabloul, marcând elementele definitorii, atât pentru portul femeiesc, cât şi pentru cel bărbătesc, în funcţie de fiecare piesă vestimentară.

Acoperitoare de cap şi podoabe

Costumul femeiesc

Piesa care acoperă capul poartă denumiri precum: cârpă(specifică portului de Sălişte, se poartă în zilele de lucru, de culoare neagră), pahiol (confecţionat din borangic, având un aspect asemănător maramei, de dimensiuni reduse şi care are un sistem complicat de prindere), velitura. Aceasta din urmă este considerată de autori drept ,,cea mai complicată broboadă de cap din câte se cunosc în spaţiul românesc” (p.12), având două componente: vâlitura, care formează coiful şi ciurelul, un voal subţire care se aşează peste aceasta şi o fixează totodată pe cap. Complexitatea acestei velituri este  confirmată de existenţa mai multor tipuri: a) de Poiana, considerată un ,,tip primar al veliturii”, cu o circumferinţă de aproximativ 65 de cm, aproape rotundă; b) de Jina, se remarcă printr-un element accesoriu , şi anume cartonul care susţine vâlitura; c) de Rod, în care creţurile vâliturii nu mai sunt dispuse transversal, ci antero-posterior.

Costumul bărbătesc

Pălăria şi căciula sunt cele două elemente invariabile în portul popular bărbătesc în această zonă, ele întâlnindu-se pe întreaga suprafaţă, variind ca formă, mărime, alcătuire.

Pălăria este de culoare neagră, are boruri mici şi este purtată în anotimpurile mai puţin răcoroase şi în zilele de sărbătoare. Ca însemne ale fecioriei, sunt menţionate florile, mărgelele şi peana, dispuse în partea dreaptă. Iarna este folosită o căciulă cu fundul rotund, al cărui diametru poate depăși pe cel al deschizăturii.

Ie / cămașă

Costumul femeiesc

Dincolo de aspectele care individualizează fiecare zonă, cămaşa femeiască se caracterizează în general printr-o sobrietate a ornamentelor (altiţe-motive decorative de-a latul mânecii şi pui-motive decorative de-a lungul mânecii, custe cu arnici negru) şi a cromaticii, prin prezenţa fodorilor şi prin dimensiunile relativ reduse.

Sobrietatea cromatică (utilizarea negrului şi, foarte discret, a galbenului, roşului şi albastrului) a râurilor de pe piept şi mâneci, a motivelor reprezentând frunze şi flori artificiale şi a fodorilor de la mâneci, mărginiţi de dantela neagră, conferă o eleganţă remarcabilă care înscriu această piesă vestimentară în rândurile celor ,,mai izbutite piese de port popular” (I. Moise & H. Klusch, p.14).

Costumul bărbătesc

Cămaşa bărbătească este confecţionată din pânză albă şi decorată discret cu motive ce utilizează un registru cromatic redus, fapt care îi conferă de asemenea eleganţă şi sobrietate.

Apare cămaşa făcută din giolgiu (pânză industrială), cu barbi(clinii de sub gura cămăşii, atât în faţă cât şi în spate, specifici acestei zone), guler îngust care se leagă cu băieri şi mâneci largi. Ornamentele sunt dispuse în jurul barbilor şi a gurii cămăşii.

Pieptare şi cojoace

Pieptarele ardelenești sunt recunoscute prin croiul lor şi ornamentația sobră.

Câmpul ornamental cunoaște la această piesă o intensificare(împletituri de meşină în nuanţe de roșu deschis, dar şi ,,sirom”-piele subțire colorată, de lânică sau mătase neagră). Se remarcă două tipuri de pieptare: spintecat-specific zonei, deschis în faţă, care are la gură ciucuri de mătase, şi cel infundat, de tip arhaic, încheiat în lateral, de dimensiuni mai mici, dar cu o execuţie a ornamentaţiei ireproşabilă. Cojoacele au clini laterali mari, iar marginile sunt tivite cu blană de vidră sau miel, se leagă la gât cu ciucuri şi sunt foarte apreciate în zilele de sărbătoare.

Cătrințe / cioareci

Costumul femeiesc

Cămăşile ardeleneşti, fiind mai scurte, conduc la apariţia poalelor, care pot fi sau nu prinse de cămaşă şi peste care se aşează catrinţele.

Aceste poale sunt albe, încreţite şi nedecorate, iareste de culoare închisă, având în partea de jos ciucuri scoşi din urzeală, iar marginile împodobite cu dantelă. Brâul tricolor susţine, pe sub şorţ, poalele.

Costumul bărbătesc

Cioarecii sunt confecționați din pănură albă pentru anotimpurile friguroase şi din pânză în anotimpurile calde şi sunt strânși pe picior. În mărginime de-a lungul pantalonului există un anumit tip de cusătura, numită mielușei.

Încălțăminte

Atât în portul femeiesc, cât şi în cel bărbătesc se remarcă o renunțare la tradiționalele opinci în favoarea ghetelor, bocancilor, pantofilor, papucilor cu tureac, cizmelor (în zona Târnavelor se numesc cizme crețe).

Sursa articolului: http://www.traiesteromaneste.ro/portul-popular-ardelenesc-sibiu/