Spectacol aniversar Datina, 5 ani de activitate

Pentru orice oraș, importantă este tradiția, folclorul, și cine le duce mai departe, la fel și pentru orașul Tălmaciu. Suntem mândrii de tinerii noștri care țin vie flacăra tradiției, care nu de puține ori ne-au demonstrat cât sunt de talentati, în nenumaratele spectacole ale ansamblului „Datina”. Nu în ultimul rând, felicitări instructorilor, Livia Tarcea și Ciprian Barb, fără de care acest lucru nu ar fi posibil.

Ansamblul „Datina” împlinește 5 ani de activitate, iar cu această ocazie va invită cu mic, cu mare să îi fiți alături la Cercul Militar din Sibiu, sâmbătă, 9 decembrie, ora 16:00, pentru a vă aduce aminte de jocurile satului de altădată.

Așa cum spun ei,

„Fie ploaie, fie vânt,
Jocul nostru este sfânt!
Și-l transmitem mai departe
Fiecărui om în parte!!
Cu mult drag și pasiune
Facem ce știm noi mai bine! ”